Data de livrare: Vineri, 21.02.2025
Ce este monoxidul de carbon (CO)?
Monoxidul de carbon (CO), cunoscut și ca ucigașul tăcut, este un gaz incolor, inodor, foarte toxic care este produs atunci când combustibilii sunt arși incomplet. Este produs de țevile de eșapament ale mașinilor, centralele termice pe gaz defecte și de către fumul de țigară8.
Oxigenul este purtat prin organism de către celulele roșii din sânge, iar atunci când inspirați fum de la o țigară, CO este absorbit în sânge prin plămâni, deoarece hemoglobina se leagă cu CO de 200 de ori mai rapid decât cu oxigenul9.
CO se leagă cu hemoglobina din celulele roșii din sânge, rezultând carboxihemoglobina (COHb), și astfel este împiedicată transportarea oxigenului de către celulele roșii9.
Un fumător înrăit poate avea până la 15% din celulele sângelui ocupate de CO, conducând la privarea organismului de oxigen14.
Ce provoacă CO corpului tău?
Inimii: Pentru a compensa deficitul de oxigen, inima trebuie să lucreze mai mult (bată mai repede) pentru a obține destul oxigen pentru toate părțile corpului. Inima însăși primește mai puțin oxigen, crescând riscul unui afecțiuni a acesteia10.
Circulației: COHb provoacă îngroșarea sângelui, iar arterele ajung acoperite cu o substanță groasă și grasă. Acest fapt conduce la probleme de circulație și tensiune arterială mare, risc crescut de atac de cord și de accident vascular cerebral. De asemenea, mâinile și picioarele pot să devină mai reci, deoarece circulă mai puțin sânge către extremități11.
Respirației: Atunci când cantitatea de oxigen primită este redusă puteți întâmpina cu ușurintă probleme de respirație în timpul exercițiilor fizice, deoarece există mai puțin oxigen disponibil pentru cererea în creștere. De asemenea, lipsa oxigenului poate cauza oboseală și lipsa concentrării1.
Sarcinii: Oxigenul este necesar pentru o creștere sănătoasă a fetusului, dar atunci când mama fumează oxigenul vital este redus. Astfel crește riscul de greutate scăzută la naștere, malformații congenitale și chiar Sindromul de Moarte Subită. Un studiu clinic recent a stabilit o legătură directă între nivelul de CO din respirația unei mame însărcinate și cantitatea de COHb din sângele copilului ei nenăscut2.
De ce să monitorizezi CO?
Testarea CO este un mijloc rapid, non-invaziv și rentabil de confirmare a statutului de fumător pentru un număr semnificativ de clienți3.
Fumatul este cel mai mare și singurul factor de risc al cancerului care poate fi evitat. Fumatul de tutun provoacă până la 27% din totalul deceselor cauzate de cancer din Anglia4 și este responsabil pentru aproximativ 80% din decesele cauzate de cancer pulmonar, aproximativ 80% din decesele cauzate de bronșită și emfizem, și aproximativ 14% din decesele cauzate de boli de inimă12, 13.
Monitorizarea monoxidului de carbon oferă specialiștilor în tratarea dependeței de tutun un instrument clinic independent ce furnizează informații valoroase pentru identificarea, educarea, evaluarea și tratarea pacienților dependenți de fumat6.
Monitorizarea nivelelor CO ale pacienților ajută la determinarea nivelului de dependență de nicotină; cu cât fumează mai mult, cu atât mai mare va fi rezultatul, indicând o dependență mai mare de nicotină.
Ce este Smokerlyzer®?
Analizoarele Smokerlyzer sunt o serie de dispozitive de monitorizarea a CO din respirație ce măsoară cantitatea de CO din aerul expirat. Cu cât fumezi mai mult, cu atât mai mare va fi rezultatul CO citit.
Rezultatul este afișat în ppm, reprezentând numărul moleculelor CO dintr-un milion de părți de aer. De asemenea, rezultatul ppm vă poate spune cât de mult CO se află în sânge (rezultatul COHb). %COHb reprezintă procentul de celule roșii purtătoare de CO în loc de oxigen.
Cantitatea de CO din sângele unui bebeluș nenăscut este reprezentată prin %fCOHb (procentul COHb fetal). O parte din gama Smokerlyzer® poate analiza %fCOHb (procentul COHb fetal) ca un stimulent pentru viitoarele mame să renunțe la fumat și să se respecte instrucțiunile NICE referitoare la fumatul în timpul sarcinii.
Micro+ Smokerlyzer®
Ideal pentru cercetare, studii clinice și programe de renunțare la fumat furnizate de: